Investiție de aproape 13 milioane de lei pentru modernizarea Delfinariului din Constanța

Investiție de aproape 13 milioane de lei pentru modernizarea Delfinariului din Constanța
Publicat: 19/12/2013, 17:55
Actualizat: 09/06/2018, 06:17

Delfinariul din Constanța va fi modernizat urmând să i se dubleze capacitatea, valoarea investiției fiind de aproape 13 milioane de lei, iar lucrările vor fi încheiate în aprilie 2015, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Filis Husein, managerul acestui proiect, a declarat, joi, într-o conferință de presă prilejuită de începerea lucrărilor de modernizare, că obiectivul îl reprezintă extinderea, acoperirea și modernizarea clădirii Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Ea a precizat că în urma lucrărilor capacitatea Delfinariului se va dubla de la 600 de locuri câte sunt în prezent până la 1348.

De asemenea, Delfinariul va fi acoperit cu 1.720 de metri pătrați de panouri tristrat – aluminiu cu poliuretan – având și porțiuni din învelitoare vitrată – pentru a permite o iluminare naturală. Filis Husein a precizat că, pe lângă creșterea capacității, Delfinariul va fi dotat și cu un lift special hidraulic pentru persoanele cu dizabilități, o instalație de ventilație – climatizare, o instalație dezumidificatoare de aer.

Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bâlbă, a precizat în cadrul conferinței de presă, că era necesară o asemenea investiție deoarece în timpul verii numărul spectatorilor este mai mare decât capacitatea Delfinariului. Ea a mai spus că până la finalizarea proiectului reprezentațiile vor fi susținute în cadrul bazinului acoperit.

„Spațiul pe care îl aveam era insuficient. În timpul verii vin mulți turiști, delfinii nu sunt de acord să se joace mai mult decât patru spectacole pe zi, maximum cinci pe zi și am avut situații în care nu am putut primit toți vizitatorii pentru că nu încăpeau. În sezonul care urmează vom ține delfinii doar în bazinul mic, bazinul acoperit, dar deja sunt pregătit ca să ofer alte atracții turiștilor dacă vin în număr mare și nu vor încăpea vara asta”, a afirmat Adrian Bâlbă, care nu a dorit să dezvăluie, deocamdată, surprizele pregătite pentru următorul sezon estival.

Valoarea proiectului este de 12.926.646 de lei, din care opt milioane reprezintă contribuția proprie a beneficiarului, patru milioane este asistența financiară nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regionale, iar restul sumei vine de la bugetul național.

Managerul proiectului a precizat că lucrările vor fi încheiate în aprilie 2015, acestea fiind realizate de către SC Mobitom SA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa